2 aprilie 2009

Balcic...

Este un orasel situat in nord-estul Bulgariei, regiunea Dobrici, la o distanta de aproximativ 60 km de Vama Veche, 42 km de Varna si 6 km de statiunea Albena. El a apartinut Romaniei incepand cu anul 1913 impreuna cu restul Dobrogei de Sud, reprezentand o recompensa adusa Regatului pentru participarea la cel de-al Doilea Razboi Balcanic (iunie-august 1913). Prin semnarea Tratatului de pace de la Caraiova pe 7 septembrie 1940, Cadrilaterul, cum a fost denumita aceasta zona, inclusiv orasul Balcic a devenit teritoriu bulgaresc. Cat timp a fost oras romanesc, Balcicul s-a transformat intr-o statiune luxoasa, pentru ca aici, Casa Regala a Romaniei a desfasurat un amplu proiect de amenajare urbana si peisagera. Balcic a devenit si resedinta preferata a Reginei Maria pentru care s-a construit castelul inconjurat de o frumoasa gradina botanica, unicat in Europa centrala si de est. In aceasta gradina exista astazi peste 3.000 de specii de plante rare si exotice, intreg complexul fiind numit de bulgari Tenha Yuva (Cuibul Linistit). De altfel, locul i-a fost atat de drag reginei, incat ultima sa dorinta a fost ca dupa moarte sa fie depusa inima ei in bisericuta de la Balcic. Nu si-a gasit linistea nici acum, dar s-a nascut o adevarata poveste despre inima Reginei Maria. In prezent, Balcic a ajuns cea mai „vanduta“ atractie turistica a bulgarilor, evident folosindu-se din plin de ce au investit romanii, cu mult timp in urma. O vreme a fost supranumit Orasul Alb, din cauza versantilor de calcar din jur si din aceleasi motive, tarmului i s-a spus Coasta de Argint. Este o zona total diferita de litoralul romanesc, un relief stancos, un tarm cu golfulete si insulite, pana si culoarea apei pare alta. Daca ajungeti vreodata prin zona nu ratati o vizita la castelul Reginei Maria si gradina sa botanica, pentru ca sunt convinsa ca nu o sa va para rau.




































Un comentariu:

  1. Minunate fotografiile tale, imi doresc sa ajung si eu pe acolo... candva...
    O zi minunata!

    RăspundețiȘtergere